Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Cazul Ditrău – un caz de discriminare de neconceput în România anului 2020



Grupul nostru de presă are în componență și ziarharghita.ro, singura publicație bilingvă din Harghita, o publicație care se află în lina întâi a frontului de luptă pentru integritatea României și a poporului român. Din această poziție de presă care e direct implicată în luptă și nu stă pe margine doar să comenteze, vă vom povesti de acolo, din miezul problemei, ce s-a întâmplat. Tot ce citiți în continuare citiți ținând cont de faptul că populația maghiară din România este formată 99% din oameni deosebiți. Restul de 1%, format din lideri politici și religioși, strică totul, își manipulează propriii etnici și fac numai scandaluri. La fel de important este să știți că tot ce se întâmplă rău în așa-zisul ținut secuiesc se întâmplă cu complicitatea și aportul autorităților române.

Peste 300 de localnici din comuna Ditrău, județul Harghita s-au strâns în sala Căminului Cultural, sâmbătă la ora 10, pentru a participa la cea mai aprigă discuție purtată vreodată cu administrația publică locală. Dezbaterea a fost organizată de primarul comunei Ditrău, Puskás Elemér, și s-a ținut exclusiv în limba maghiară. Mărul discordiei care a încins spiritele printre localnici – de zile bune – îl reprezintă doi bărbați de culoare, muncitori calificați în panificație, aduși cu forme legale din Sri Lanka, pentru a ocupa două posturi vacante în firma unui patron din Ditrău. Maghiarii, majoritari în comună, în proporție de 98%, au sărit ca arși în cuptor când au văzut că în localitate vin oameni din străinătate să lucreze, și implicit să locuiască. Așa că, inițial, adică miercurea trecută, s-au adunat la biserică și împreună cu preotul catolic au stabilit că ei nu au nevoie de migranți şi că nu vor să li se impună o altă cultură și au pornit cu toții la sediul primăriei pentru a înștiința primarul. De acolo au plecat cu promisiunea că sâmbătă se va organiza o dezbatere publică pentru aplanarea situației. Ceea ce s-a și întâmplat, din punct de vedere tehnic, căci pornirile rasiste și xenofobe ale celor din Ditrău nu au dispărut. Întâlnirea de sâmbătă, când localnicii din Ditrău au stat față în față cu primarul și alte figuri politice și din conducerea județeană, a avut la bază două subiecte stabilite pentru a fi dezbătute. Primul subiect de pe listă a fost conflictul iscat între localnici și brutărie și al doilea subiect a vizat angajarea muncitorilor străini în zonă. Dintre participanți, peste 20 s-au înscris pentru a prelua cuvântul, iar majoritatea opiniilor pe care le-au transmis au scos la iveală lipsa de înțelegere, lipsa de toleranță și încăpățânarea ieșită din comun. O parte dintre ei au făcut acuzații la adresa patronului brutăriei și au spus că au fost nevoiți să lucreze în condiţii inumane, că lucrau mult mai multe ore decât erau pontaţi, că nu erau plătiţi suficient şi că patronul s-ar fi purtat cu ei foarte urât. Cel care a convocat întâlnirea, primarul Puskás Elemér, a jucat și rolul de mediator în acest caz și a încercat pe cât posibil să echilibreze discuțiile. Edilul a îndemnat pe toții locuitorii comunei pe care o conduce să își spună ”toate durerile pentru a le putea rezolva și pentru a limpezi apele”. La un moment dat, nu după mult timp de la începerea discursului său, după rugăciunea făcută de preotul catolic Biro Karoly, pe Puskás Elemér l-a podidit plânsul. Sentimentul de neputință, emoțiile, presiunea conștiinței creștine pe de-o parte și lipsa de toleranță a electoratului său pe de altă parte, l-au sensibilizat extrem. Întrebat fiind dacă vor fi nevoiți cei doi cetățeni din Sri Lanka să părăsească locul de muncă, implicit comuna, primarul a cerut oarecum jenat să i se acorde răgaz, nefiind în stare să ofere un răspuns cert. Autoritățile statului român s-au sesizat și au început procedurile de rigoare. Poliția din județul Harghita a deschis in rem un dosar de cercetare penală față de infracțiunea de incitare la ură sau discriminare. Ministrul Muncii Violeta Alexandru a dezaprobat atitudinea comunității din Ditrău la adresa celor doi muncitori din Sri Lanka. Aceasta a declarat că a solicitat un control de la ITM și că și cei de la CNCD se vor ocupa de caz. Alte articole pe această temă:

Alte articole pe această temă:

https://ziarharghita.ro/kallo-katalin-nu-renuta-la-srilankezi-a-fost-sunat-de-avocatii-lui-stefan-mandachi-pentru-a-le-face-transferul

https://ziarharghita.ro/prezenta-imigrantilor-reprezinta-o-alternativa-la-lipsa-fortei-de-munca-in-romania-sa-ne-asteptam-la-tot-mai-multi






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *