Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

RAZIE de amploare la taximetriştii de pe lângă aeroport

Poliţiştii au verificat, în cadrul unei acţiuni, nu mai puţin de 160 de taximetrişti care erau pe lângă şase aeroporturi din ţară, pentru a preveni şi combate taximetria ilegală.

Sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

În doar două ore, au fost aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.435 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 45 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 7 pentru alte abateri, transmite Poliţia Română.

De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, au fost dispuse trei măsuri de reţinere a certificatului de înmatriculare auto.

Sursa: mediafax.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *