reclamatie

„Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești”

Vizită în Centre de copii din județul Bacău
„Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.”
Continuând tradiția inițiată cu ocazia Sărbătorilor de Paște, în încercarea de aduce un zâmbet pe chipul copiilor din centre de plasament din județul Bacău, funcționarii publici cu statut special din Penitenciarul Bacău , Serviciul Asistență Psihosocială au derulat, în perioada 07-12 martie 2018, o nouă acțiune.Aceasta s-a adresat copiilor din cadrul a două centre de plasament din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacău.
Așadar, un grup de 13 femei regim închis, semideschis și deschis custodiate de Penitenciarul Bacău, care participă la activităţi de tip “Hobby”, s-au deplasat în data de 12.03.2018 la Complex Ștrand din cadrul Centrului Rezidențial Pro-Familia și la Adapostul de zi și de noapte pentru copiii străzii “Morcoveață”, pentru a dărui copiilor mărțișoare confecționate manual, prin diverse tehnici de obținere a unor obiecte decorative(quilling, pictură), şi a aduce lumină şi bucurie în sufletele micilor rezidenți ai centrelor.
Funcţionari publici cu statut special din unitatea noastră s-au alăturat cu sufletul, dar şi cu daruri constând în pachete cu dulciuri şi fructe, pentru a oferi o mică bucurie copiilor, remarcându-se implicarea angajaţilor din instituţia penitenciară, la iniţiativa doamnei Ardeleanu Andrea, a doamnei Silișteanu Ștefana, a domnului Pintilie Dănuţ și a domnului Plăcintă Dănuţ din cadrul Serviciului de Asistenţă Psihosocială.
Această activitate a avut drept scop exersarea deprinderii de a dărui, dar şi de a primi bucurie, speranţă, de care avem cu toţii nevoie , fie că suntem dincolo sau dincoace de gratii şi ziduri.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *