reclamatie

Un bărbat de 33 de ani din Bacău, cercetat pentru înşelăciune

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infractiunii de înşelăciune, cu un prejudiciu de peste 175.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 33 de ani, din localitate, cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.

Din cercetările poliţiştilor a rezultat că, în perioada 2008-2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, s-a aprovizionat cu mărfuri de la mai multe firme, fiind emise de către furnizori facturi în acest sens, iar pentru garantarea achitării contravalorii mărfurilor, bărbatul a emis mai multe file cec și bilete la ordin care au fost refuzate de către bancă din cauza lipsei disponibilului în cont și/sau pentru că emitentul se afla la acel moment în interdicție bancară.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 175.280, 46 lei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *