reclamatie

Meteorologii anunță cod portocaliu de ger

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 26 februarie, ora 03 – 01 martie, ora 10
Fenomene vizate: temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua;
Zone afectate: Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea;

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

*Peste 5000 de pompieri militari cu peste 3000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de producerea unor fenomene meteorologice extreme.*

Având în vedere evoluția valorilor termice și a precipitațiilor sub formă de zăpadă însoțite de viscol, prognozate pentru perioada următoare, au fost pregătite mai multe grupări operative care să fie dislocate imediat în zonele unde fenomenele meteorologice se pot manifesta cu violență.

*Recomandări:*
Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.

De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Sursa:ANM; ISU Neamț




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *