reclamatie

7 milioane de euro pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău

Joi, 1 februarie 2018, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat primul proiect cu finanţare europeană  în valoare de 7 milioane de euro, câştigat de către Municipiul Bacău în acest an.

Proiectul  Bacăului: „Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău” a fost declarat admis în urma etapei de verificare a criteriilor de conformitate administrative, de eligibilitate, de date şi parteneriat. S-au depus 49 de strategii, au fost admise 33, strategia Bacăului fiind a -8-a în urma punctajului obţinut. 16 strategii, printre care şi strategiile Clujului, Satului Mare sau Baiei Mari, au fost respinse de la finanţare.

              „Pentru prima data avem o strategie pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău, este vorba despre comunitatea din cartierele Izvoare şi Şerbăneşti, şi nu doar  promisiuni în stil electoral: «aici facem o şcoală, aici facem un drum…», ci avem o strategie de dezvoltare a acestor zone defavorizate foarte aplicată,  concretă şi coerentă. Puteam accesa până la suma de 7 milioane de euro şi proiectul Municipiului Bacău a primit suma integral.”, a precizat primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Proiectul Municipiului Bacău în valoare de 7 milioane de euro şi cu perioadă de implementare 5 ani- „Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău”-, vizează în pricipal:

-extinderea infrastructurii tehnico-edilitare;

-reabilitarea locuinţelor sociale și colective, cu accent pe reabilitare specială pentru   persoanele dezavantajate;

-asigurarea iluminatului şi a supravegherii spaţiului public;

-amenajarea de parcuri şi spaţii de joacă pentru copii, inclusiv teren de sport la Centrul „O școală pentru toți” și viitorul Centru integrat medico-social;

-crearea unui Centru integrat socio-medical care să ofere servicii specializate în acord cu nevoile comunităţii;

-cursuri de calificare şi recalificare a forţei de muncă, inclusiv calificare pentru persoanele cu dizabilităţi;

-crearea unei întreprinderi sociale de inserţie care să asigure locuri de muncă incluzive (incl. tineri, femei, persoane cu dizabilităţi etc.) ;

-crearea de locuri de muncă protejate pentru persoanele cu dizabilităţi, mame, persoane vârstnice, etc. în cadrul întreprinderii sociale de inserţie şi promovarea acestora prin intermediul unei campanii de informare;

-stimularea participării în cadrul proiectelor de tip “A doua şansă” pentru toate categoriile de persoane dezavantajate prin campanii de informare şi oferirea de pachete integrate (transport, masă, rechizite), inclusiv monitorizarea parcursului acestora;

-furnizarea de servicii în Centrul comunitar integrat medico-social în cooperare cu AJOFM, DGASPC, ISJ, DSP şi ISP, având o componenta de consultare a comunităţii dezavantajate în vederea designului participativ al serviciilor socio-medicale din cadrul centrului, precum şi o componentă de personalizare a exteriorului centrului cu membri comunităţii;

-crearea unui spaţiu public urban care să permită comercializarea şi promovarea produselor locale;

-oferirea de pachete integrate de ajutoare copiilor din comunităţile dezavantajate pentru a putea continua şi finaliza învăţământul obligatoriu, inclusiv monitorizarea parcursului acestora;

-dezvoltarea Centrului „O şcoală pentru toţi care conţine şi clase primare”;

-furnizarea de servicii socio – educaţionale în cadrul Centrului „O şcoală pentru toţi”;

-asigurarea transportului gratuit la şcoală.

Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău  a fost elaborată de către Grupul de Acţiune Locală, Inovare şi Dezvoltare Durabilă Bacău, parteneri ai Municipiului Bacău în proiect fiind instituţii publice, precum Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă sau Inpectoratul Şcolar Judeţean Bacău, dar şi ONG-uri: FSC şi Betania etc.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *