reclamatie

Senatorul Miron Smarandache: „Majoritatea service-urilor auto din Bacău oferă siguranţa serviciilor prestate”

Senatorul PSD Bacău Miron Smarandache a primit răspuns din partea conducerii Ministerului Economiei la interpelarea adresată pe tema controalelor efectuate la staţiile ITP din judeţul Bacău.

Potrivit documentului primit de parlamentarul social democrat, la nivel naţional a fost derulat controlul tematic „Asigurarea exactităţii şi uniformităţii măsurărilor şi legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate de staţiile de inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor şi în unităţile service auto”.
„În urma controalelor desfăşurate au fost verificate la nivel naţional 739 de operatori economici care deţin şi utilizează mijloace de măsurare din categoriile ce au făcut obiectul controlului tematic. Pe raza de competenta a Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Bacău, care include judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, au fost controlaţi un număr de 80 de operatori economici, respectiv un număr de 382 de mijloace de măsurare. Pe raza de competenţă a Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Bacău au fost controlaţi un număr de 26 de operatori economici, fiind controlate 7 standuri pentru verificarea sistemului de frânare al autovehiculelor rutiere, 6 analizoare de gaze de eşapament, 5 opacimetre pentru motoare Diesel, 6 manometre pentru măsurarea presiunii în pneuri şi 2 rulete de măsurare”, se arată în răspunsul la interpelarea senatorului Miron Smarandache.
„Am primit asigurări, prin răspunsul primit, că Biroul Român de Metrologie Legală derulează frecvent controale tematice cu caracter preventiv, desfăşurate cu respectarea strictă a atribuţiilor şi competenţelor instituţiei şi a legislaţiei metrologice in vigoare. De asemenea, oficialii Ministerului Economiei m-au informat că ANPC a desfăşurat recent la nivel naţional acţiuni de control în unităţile de service auto, în conformitate cu atribuţiile stabilite de cadrul legal în vigoare, prin care a fost verificat modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în aceste unităţi”, a concluzionat parlamentarul băcăuan.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *