reclamatie

Flori în loc de „OZN”

Fântâna arteziană din centrul sensului giratoriu de la intersecţia străzilor 9 Mai şi Bulevardul Unirii din Bacău a fost demolată, sâmbătă, iar pe locul ei a fost pus pământ, urmând, că, zilele următoare, să se planteze flori. Astfel, simbolul fostei administraţii Stavarache, „OZN”-ul (aşa cum i se spunea) din zona Colegiului Economic, a devenit istorie. Asta după ce, luna trecută, consilierii locali au votat în unanimitate documentaţia tehnică necesară începerii lucrărilor de dărâmare a construcţiei care s-a dovedit inutilă şi care a costat, la vremea sa, 452.869 de lei, iar proiectarea, încă 70.000 de lei.

Conform unei adrese a Poliţiei, construcţia din mijlocul sensului giratoriu îngreuna circulaţia, punând probleme de fluidizare a traficului. Vineri seara, zona a fost delimitată, iar sâmbătă dimineaţă salariaţii Primăriei s-au pus pe lucru. În jurul orei 18.00, lucrarea s-a finalizat. „În urma sesizărilor primite din partea cetăţenilor cu privire la numeroasele evenimente rutiere nedorite, Primăria a solicitat întocmirea unei expertize tehnice din care a rezultat necesitatea desfiinţării construcţiei din intersecţia giratorie, acţiune pe parcursul căreia se va urmări şi recuperarea echipamentelor şi a instalaţiilor tehnologice din configuraţia existentă”, spun oficialii municipalităţii. 

Evnimentul




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *