reclamatie

“Bădiţa Măric”, absolvent de facultate la 72 de ani

Cunoscutul pictor băcăuan Ion Măric a devenit, la 72 de ani, cel mai în vârstă absolvent al unei facultăţi din România, promoţia 2017, după ce a trecut cu brio examenul de licenţă la Facultatea de Pedagogia Artelor a Universității de Artă “George Enescu” din Iași. “Bădiţa Măric”, aşa cum îi place să i se spună, a decis să facă acest pas la 69 de ani, când a fost declarat admis cu media 9,69.„Am vrut să-mi arăt că pot, am vrut să arăt elevilor mei, tinerilor în general, că poți și trebuie să înveți toată viața”, spunea el la momentul examenului. Ioan Măric spune că a intrat la facultate la îndemnul Lăcrămioarei Stratulat, directorul Palatului Culturii din Iași, fost director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău. Comparat de critica de specialitate cu Paul Gaugain, azi “Bădiţa” numără peste 200 de expoziții personale și peste 2.000 de participări în expoziții colective, iar distincțiilor primite de-a lungul atâtor decenii aproape că le-a pierdut socoteala. Însă Bădița a rămas la fel de modest, la fel de discret și de dăruit picturilor sale ca pe vremea când era numai un băietan. „Nici când eram mic n-am visat c-o să devin un pictor celebru și nici acuma nu visez. Am încă de lucru”, obișnuiește să spună. Totuși, din lumea din care vine, știe un lucru: că orice ai face în viață, trebuie să faci bine, gospodărește, până la capăt. Așa că acum, la 72 de ani, din postura de străbunic, a cântat pentru prima oară “Gaudeamus igitur” alături de mult mai tinerii săi colegi de facultate. „Ca să fii recunoscut pe deplin, trebuie să fii membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Și ca să fii membru, trebuie să ai studii superioare. Ei, m-am înscris și la facultate, iaca, acuma am terminat-o cu trei tablouri pentru licenţă – ciclul vieții: nașterea, nunta și înmormântarea”, spune “Bădiţa”.

Un CV impresionant şi elogii de la critici

Ion Măric a absolvit Liceul de Arte Plastice şi Şcoală Populară de Artă Bacău, clasa pictorului Ilie Boca, în prezent este profesor-îndrumător, Secţia Artă Naivă, la Şcoală de Arte şi Meserii Bacău. Este membru a numeroase asociaţii şi organizaţii neguvernamentale (Academia Artelor Tradiţionale din România, A.C.A.R. – Strasbsourg, Asociaţia Creatorilor Populari din România, Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi Vintilă – Arplana, La maison culturelle belgo – roumaine A.S.B.L. etc.) şi al Uniunii Artiştilor Plastici Bacău. „Îmi plăcea să desenez mereu. Acasă, la lampă, în chiler. Mi-au plăcut foarte mult poveştile şi basmele. Îmi amintesc de perioada când eram mic şi mă ţineam de fusta mamei când se ducea la clacă. Stăteam cu gura căscată când auzeam poveştile femeilor bătrâne. Toate personajele din basme le desenam. (…) Cel mai mult mi-a plăcut să pictez oameni. Pentru că cel mai greu se pictează oamenii, nu natura. Cel mai greu e să dai la un portret mişcarea, viaţa, personalitatea. (…) În compoziţie adun tot ce mi-a plăcut: o poartă, o casă şi aşa îmi creez eu propria compoziţie. Îmi fac eu satul meu. Şi apoi dau viaţă la personaje. În fiecare sat trebuie să fie câte un personaj la care să-i dai viaţă şi personalitate. (…) Lada mea de zestre este satul. Toate vorbele din popor. Expresii, tradiţii. Legende, zicători, proverbe, povestiri şi mituri”. (Ioan Măric, 5 martie 2010)

 „La vârsta de şapte ani, pentru a fi de ajutor în gospodărie, tatăl i-a confecţionat coasă, sapă şi toporişcă pe măsură; la vârsta de zece ani făcea cărăuşie cu lemne de la Luncani la Bacău; în timpul liber picta flori şi păsări pe coşurile de căruţă confecţionate de către bunicul dinspre mamă, fierarul Costache Gânju. Acesta îl punea să vopsească spiţele şi obezile de la căruţe şi îi cerea imperativ: ‹‹Să străluce, Ioane, să străluce!…›› Iar copilul, inventiv, le făcea să strălucească marcându-le cu câte o dungă albă. În experienţele copilăriei sale întrezărim, iată, sugestiile de abordare picturală a formelor şi a culorilor care, nealterate de ulterioarele studii de profil, îi conferă unicitatea. Avatarurile sale existenţiale, potenţate de umor şi de înclinarea firească spre punere în poveste a întâmplărilor cotidiene, sunt sorgintea exprimării artistice insolite a pictorului Ioan Măric. Ineditul compoziţiilor sale – parabole picturale tutelate de ironia caldă, dar neiertătoare, practicată în paremiologia satului românesc! – este susţinut de alerteţea şi de siguranţa tuşelor de culoare, dar şi de diversitatea personajelor funambuleşti care…, viguroase în ostentaţia lor burlescă, numai că nu sar afară din pânze ca să te prindă de mână!” (Viorel Savin).

„În lucrările de artă naivă se recunosc personaje din poveşti, din lumea satului, oameni, animale, un univers în care oameni şi animale sunt condamnaţi să trăiască în armonie. De remarcat la lucrările lui Ion Măric şi cromatica specială, simţul personajului, ceea ce mă determină să-l consider un Chagall al artei naive”. (criticul Ioan Parhon).

„Bădiţa are darul de a vedea sufletul în suprarealitatea lui. Vederea încă nu i-a fost tulburată de ritualuri tehnice. Providenţa l-a plasat într-un punct fericit: acolo unde culoarea devine muzică, imaginea poem, iar poemul rugăciune. Asemenea pictorului din illo tempore el se lasă hrănit de spiritul comunităţii sale, zugrăvind-o în toate momentele ei esenţiale. Patetismul viziunii sale îl împiedică să judece slăbiciunile omeneşti. Comunitatea pe care o zugrăveşte încă se mai învecinează cu Dumnezeu. Deşi scara ce duce la cer are unele trepte lipsă, personajele sale se încăpăţânează să se agaţe de ea. Însă de această ‹‹cruzime›› a vederii sale se veselesc până şi îngerii”. (Dan Verona)

„Măric este spontan, direct, cu o mare putere de sinteză şi exprimare, evitând mângâierile etnografice. Acumulările au făcut să-şi clădească propriul stil care este recunoscut prin premii şi achiziţii la colecţii şi muzee”. (Ilie Boca)

„Pictorul Ioan Măric are disponibilitatea, carismatică altminteri, de a (re)crea o lume, şi nu este vorba de orice lume, ci de lumea lui, sentimentală, nostalgică, deşi nu s-ar părea. Nu poate fi aşa pentru că Ioan Măric… vede, judecă, gândeşte cu umor. Lumea lui se reifică, nu neapărat prin poveşti, ci printr-o percepţie detaşată asupra satului tradiţional şi asupra mentalităţilor lui. (…) Câtă vreme argumentează o lume percepută direct, Ioan Măric este o garanţie pentru ceea ce am fost şi ceea ce suntem. Este o carte ce va putea fi citită şi acum, şi mâine, poimâine şi în viitor”. (Dr. în Etnografie Ioan-Cornel Bălosu, Muzeul Olteniei din Craiova)

Este de trei ori cetăţean de onoare

Pictorul băcăuan este cetăţean de onoare al municipiului Bacău, al judeţului Bacău dar şi al comunei Mărgineni, unde s-a născut. Este deţinătorul a numeroare premii internaţionale, primite în ultimii 40 de ani de când pictează. Şi-a expus opera, care descrie satul românesc, în marile saloane occidentale, la Strassbourg, Bruxelles, dar şi în Senatul României sau la Muzeul Ţăranului Român.. “Izvorul meu de inspiraţie este satul, precum o ladă de zestre cu obiceiuri, datini, luate de la lume şi înapoi la lume date. Paleta şi gama de culori le am de mic copil. Eu am fost autodidact, dar am mers la şcoală pentru a-mi organiza o compoziţie. Mi-am păstrat stilul şi aşa am reuşit să merg mai departe. Eu sunt autentic. În toate lucrările mele mă reprezint eu. Ca să pot lucra cu personaje, e mai uşor să fiu eu. Pictura naivă, care este arta mută, vorbeşte întotdeauna în locul meu. Compoziţia vorbeşte de la sine. Personajele mele sunt «eu» şi toată acţiunea este distractivă”, mai spune “Bădiţa” într-un scurt autoportret.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *