reclamatie

RAJA Constanţa, noul operator regional de apă în Oneşti

Prin decizia de marţi a consilierilor locali oneşteni, întruniţi în şedinţă extraordinară, noul operator regional de apă în municipiul Oneşti este Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa. Operatorul ce va prelua, de la SC Domeniul Public și Privat SA, furnizarea apei potabile și exploatarea rețelelor de canalizare din municipiu, a venit cu o ofertă de 8,78 lei/mc, tva inclus, faţă de 12,99 lei/mc, preţul solicitat de firma concurentă, Apavital Iaşi. Conform operatorului constănţean, acesta va furniza apă 16 ore pe zi timp de şase luni, după care va trece la furnizarea în regim non-stop. În mod surprinzător, Compania Regională de Apă Bacău(CRAB), cea care era abonată an de an la contractile cu Primăria Oneşti nu a mai continuat demersul de a obţine aprobarea, în ciuda faptului că iniţial depusese dosarul cu documentația necesară. “A fost o comisie formată din consilieri din toate partidele, Putere şi Opoziţie, care au făcut vizite şi au analizat minuţios fiecare ofertă şi au ales-o pe cea mai convenabilă. Conform legii, dacă până la 31 mai nu se prezintă o ofertă mai bună, operatorul va rămâne cel stabilit în Consiliul local ”, spun oficialii din Primăria Oneşti.

Datorii şi pierderi de milioane la CRAB

Problema apei apasă ca un blestem asupra oneştenilor. Rețeaua de apă și canalizare din municipiu, veche de zeci de ani, a devenit o adevărată sită, pierderile înregistrate fiind imense. Asta face ca trei sferturi din apa Oneştiului să se scurgă pe Apa Sâmbetei, iar costurile să fie enorme. Din acest motiv, Compania Regională de Apă Bacău a decis să sisteze, în luna octombrie anul trecut, furnizarea de apă pentru municipiul Oneşti, după ce  SC Apă Canal acumulase la CRAB datorii de 4.113.461,28 de lei. Problemele păreau să se fi rezolvat la începutul acestui an, când Primăria Onești și-a recuperat rețeaua de apă și canal, după crize succesive și zeci de litigii în Justiție cu firma privată Apă Canal SA. Activitatea a fost preluată de Secția de apă-canal a primăriei din localitate, prin SC Domeniu Public și Privat SA, iar după numai o lună cifrele arată un adevărat dezastru în Oneşti.

În luna ianuarie 2017, s-au cumpărat de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) – operatorul județean în domeniu – aproape 495.000 de metri cubi de apă, în valoare de 1,61 milioane de lei pentru care s-a facturat către beneficiari doar puțin peste un milion de lei. Bilanțul arată că, la pierderi tehnologice de 75%, pierderile financiare au ajuns la 577.000 de lei.

RAJA_ConstantaRAJA Constanţa, pentru prima oară în Bacău

S..C. RAJA S.A. Constanţa a devenit primul operator regional de apă ce funcţionează nu numai în judeţul Bacău, ci şi în toată Moldova, cu toate că Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa este cel mai mare operator regional din România în domeniul alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate. Totodată, este membru cu drepturi depline în Asociația Internaţioanală a Apei (IWA) şi primul operator care a primit Licența de Operare Clasa I pe o perioadă de cinci ani. Are un acționariat format din 34 de consilii locale și județene şi deservește peste 3.000.000 de locuitori din județele Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov și Prahova.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *